Comunicat de Presa

Educatia pentru Integrare Europeana: Scoala pe bune

Bucuresti, 11 Februarie 2007 - EDUGATE anunta conferinta de presa de lansare a Programului Educatiei pentru Integrare Europeana si a strategiei de transformare a sistemului educational din Romania: „Scoala pe bune: iesirea din mediocritate”, miercuri, 14 februarie 2007, ora 10 a.m., Liceul Iulia Hasdeu din capitala.

Avand invitati de marca apartinand organizatiilor membre consortiului EDUGATE, conferinta este initiata in contextul intrarii in vigoare a legii 17/2007 pentru educatia tinerilor supradotati, capabili de performanta inalta si lansarii publice a programului „Scoala pe bune”. EDUGATE propune transant pentru reusita acestui program de o importanta capitala doua masuri: numirea in calitate de ministru al educatiei a D-lui Marian Stas, Presedintele Fundatiei CODECS pentru Leadership, membru fondator EDUGATE si adoptarea de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si a guvernului Romaniei a metodologiilor de aplicare a legii 17/2007, a Regulamentului de Organizare si Functionare a Centrului National pentru Instruire Diferentiata si a organigramei acestuia, prin care tinerilor supradotati li se ofera o educatie de inalta calitate impreuna cu mijloace de instruire special adaptate nevoilor acestora.

In 2000, Summitul de la Lisabona stabilea un obiectiv strategic pentru Europa: pana in 2010 sa devina cea mai competitiva si dinamica societate a cunoasterii din lume, capabila de o dezvoltare sustinuta a cresterii economice, de slujbe mai multe si mai bine platite si o mai mare coeziune sociala. Tot atunci, in domeniul educatiei au fost enuntate si obiectivele concrete pentru viitor: dezvoltarea calitatii si a eficientei, facilitarea accesului tuturor la educatie si pregatire si o deschidere educationala mai larga. In 2002, aceste obiective s-au rotunjit cu un alt obiectiv enuntat de Programul „Educatie si Formare 2010” si anume, dezvoltarea sistemelor de educatie si formare pentru a face Europa sa devina pana in 2010 o referinta mondiala a calitatii educatiei.

In 2006, cu ocazia revizuirii rezultatelor de parcurs ale Stategiei de la Lisabona, Consiliul Europei a reafirmat factorii cheie ce pot asigura Europei cresterea productivitatii: cunoasterea, ceea ce inseamna cercetare, inovatie si educatie.

In 2006, insusi Presedintele Romaniei a afirmat fara echivoc cu ocazia formarii Comisiei prezidentiale pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii din Romania ca pentru integrarea in Uniunea Europeana, educatia in Romania trebuie sa iasa din mediocritate si sa fie performanta. Tot atunci s-a afirmat ca „performanta sistemului de educatie si cercetare din Romania, precum si competitivitatea acestuia pe piata europeana sunt lucruri extrem de importante pentru tara noastra” si ca „educatia si cercetarea sunt sisteme care creeaza valori”. Aceste concluzii sunt sustinute in mod incontestabil de rapoarte internationale independente ce afirma ca indicatori precum: dezvoltarea economica (PIB/cap de locuitor), buna guvernare (indicele de perceptie a coruptiei) si educatia (scorul la testul PISA si, respecitv, locul ocupat de universitati nationale in topul primelor 500 de universitati din lume) sunt parametri strans inter-relationati ce determina standardul de bunastare al unui popor.

Suntem in 2007, ne aflam in Uniunea Europeana, si este momentul ca pozitia oficiala a statului roman sa se traduca in lansarea unui program si a unei strategii a educatiei de emancipare: „Scoala pe bune”.

Inca din 2006 EDUGATE a elaborat prin „Manifestul Educatiei” o lista comprehensiva a tarelor actuale ale sistemului educativ romanesc oferind insa si o solutie Romaniei. Pe baza experientei internationale, EDUGATE propune un sistem de educatie validat mondial, de gifted education, care a condus la dezvoltarea economica a tarilor unde a fost implementat.

Va propunem o educatie cu viziune si transferul celor mai bune practici la nivel mondial in educatia romaneasca pentru a se obtine efectele benefice ale dezvoltarii.

Sustinem reforma educatiei pentru ca Romania sa aiba un altfel de viitor, pentru ca Romania sa ocupe locul cuvenit in lume, sa cunoasca succesul economic si sa-si pastreze identitatea nationala si culturala in viitor. Sustinem de asemenea necesitatea unui leadership in educatie bazat pe competenta si responsabilitate care sa permita revitalizarea sistemului educativ din Romania.

Consideram ca Guvernul Romaniei are responsabilitatea competentei necesare rezolvarii problemelor concrete din educatie, fapt pentru care propunem si sustinem pentru postul de Ministru al Educatiei un specialist ales pe criterii de competenta, profesionalism, implicare sociala, sanatate morala, inteligenta, abilitati de lider si expertiza comparata pe diferite sisteme de educatie din lume. Subliniem ca Domnul Marian Stas nu apartine niciunui partid politic.

CONFERINTA DE PRESA: Miercuri, 14 Februarie 2007, ora 10 a.m. la Liceul Iulia Hasdeu, Bd. Ferdinand I, nr. 91, Bucuresti. Initiatorul conferintei: EDUGATE.

Documentele propuse de EDUGATE pentru Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru adoptare de catre Guvernul Romaniei - atasate conferintei - sunt accesibile aici.

Biroul de presa al EDUGATE - Consortiul Roman pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati

0729 029 484



EDUGATE - Consortiul Român pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati este astazi una dintre cele mai mari initiative educationale private în România si totodata initiatorul propunerii legislative privind educatia tinerilor supradotati, capabili de performanta înalta. EDUGATE coaguleaza eforturile reprezentatilor societatii civile, ai mediului de afaceri si institutional într-un prim program national de gifted education si numara peste 30 de membrii fondatori: IRSCA Gifted Education, Centrul Educatia 2000+, Junior Achievement Foundation, RO-TALENT - Asociatia româna de asistenta psihopedagogica si sociala a copiilor si tinerilor talentati, CODECS Foundation for Leadership, CUFR- Conseil Universitaire Formation- Recherche Français-Roumain auprès des Grandes Écoles Françaises, Cygnus Foundation, Institutul National de Stiinte ale Educatiei, CREDIS- Departamentul de Învatamant la Distanta- Universitatea Bucuresti, Clubul Harvard Romania-Moldova, SIGMA - Fundatia pentru integrare europeana, Editura SIGMA, Colegiul National Iulia Hasdeu, Colegiul National Mihai Viteazul, Liceul de Muzica Dinu Lipatti, Liceul de Muzica George Enescu, Liceul de coregrafie Floria Capsali, Fundatia Nationala pentru Tineret, Scoala Jose MARTI, FDSC- Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Departamentul de Management - Universitatea Politehnica Bucuresti, Asociatia Profesorilor de Matematica si Fizica din BACAU (APMFB), Grupul Ecologic de Colaborare- Universitatea Bucuresti, Fundatia Altius Academy, Global Video Media Television Alpha, Centrul pentru stiinte aplicate si cercetare - Universitatea Bucuresti, Asociatia Româna pentru Stiintele Vietii - ProBios, Asociatia Managerilor Publici din România, PsihoBest- Centrul de Evaluare, Testare Psihologica si Orientare Vocationala, Fundatia M.A.T.C.A. - 2000, Fundatia pentru Strategii de Comunicare, Uniunea Studentilor din România, LEADERS România, COMTEL Electronics, Network Electronics Techologies, Federatia Româna de Taekwondo, Asociatia „Cetatea lui Bucur - 7 centre", Fundatia LIBRA.



http://www.supradotati.ro/edugate



 Web Design - Mihai Dragan, Web Development - Stefan Nicula / freelance web specialist , Ilustratii - Devis Grebu, Hosting by MXhost